Sfaturi și recomandări utile în alegerea echipamentului moto

737
Sfaturi și recomandări utile în alegerea echipamentului moto

Drumețiile pe motocicletă oferă experiențe inedite, aventură, distracție și o comunitate deosebită de prietenii și persoane întocmai pe gustul tău. Cu toate acestea, drumețiile moto necesită atenție sporită indiferent dacă mergi în oraș sau pe străzile extraurbane, cât și un echipament de protecție special.

Ești în căutarea unui echipament moto de calitate, sustenabil, din materiale confortabile, rezistente și practice? Descoperă sfaturile și recomandările utile în alegerea echipamentului potrivit de protecție atunci când călătorești pe două roți!

Alege echipamentul complet de protecție

Combinezonul

Combinezonul de piele moto nu ar trebui să lipsească din nicio garderobă a motocicliștilor, fiind o vestimentație perfectă atât în sezonul călduros – oferindu-i pielii ventilație și aerisire, cât și în sezonul rece și ploios – datorită structurii dintr-o singură piesă care protejează pielea de precipitații. Un combinezon poate fi ușor de transportat în orice bagaj, așa că asigură-te că-l păstrezi alături de tine în drumețiile tale!

Casca moto

Indiferent de distanța, modul sau traseul pe care-l parcurgi pe două roți, nu trebuie să îți lipsească din arsenal casca moto! Aceasta este întâlnită sub numeroase modele (integrale, flip-up, adventure, open face etc.) și culori diferite, astfel încât să o poți alege întotdeauna pe cea favorită. Casca moto te protejează de condițiile meteo, dar și de accidentele ce pot apărea pe carosabil. Ai grijă de tine și de cei din jurul tău!

Jachetă și pantaloni

În locul combinezonului, poți purta jachetă moto și pantaloni creați dintr-un material rezistent și durabil la condițiile nefavorabile din timpul drumețiilor pe motocicletă. În funcție de modul în care utilizezi mopedul – urban, extraurban sau motocross-, vei descoperi piesele vestimentare potrivite pentru orice activitate.

Mănușile moto

Nu pleca la drum fără o pereche de mănuși moto fiindcă acestea te ajută să manevrezi excelent mopedul, indiferent de situațiile pe care le întâmpini. Printre cele mai căutate materiale de mănuși sunt pielea și materialul textil; ca „destinație“, mănușile sunt împărțite pentru drumețiile de stradă, pentru curse, de tură, pentru aventuri și de tip Motocross/Enduro.

Încălțămintea moto

Nu în ultimul rând, încălțămintea moto este importantă pentru protecția ta și a celor din jur. Cele mai bune tipuri de încălțări sunt bocancii sau ghetele solide, bine strânse pe picior, care oferă stabilitate, siguranță și libertate de mișcare.

Alege mărimea potrivită a echipamentului moto

Măsurile adecvate pentru circumferința capului și pentru corp – înălțime și greutate, pentru forma și lungimea mâinilor, cât și a numărului pe care-l porți la picior trebuie să fie regăsite și pe accesoriile și piesele vestimentare. 

De exemplu, ca să alegi mărimea potrivită la mănuși, trebuie să folosești un centimetru flexibil sau o sfoară care poate fi ulterior măsurată. Află circumferința mâinii în zona de sub încheietura degetelor, apoi orientează-te către măsura potrivită: XS – 19,1 cm, S – 20,3 cm, M – 21,6 cm, L – 22,9 cm, XL – 24,1 cm, XXL 25,4 cm sau XXXL 26,7 cm.

Folosește protecții și armuri moto

Pentru drumuri întotdeauna pline de aventură și sigure, atât pentru tine cât și pentru cei din jur, vestimentația moto nu este completă fără protecțiile și armurile moto. Acestea pot fi purtate pe corp, brațe, picioare, umeri, spate, șolduri, genunchi etc. Se recomandă ca armurile să fie utilizate atât de pilot, cât și de pasager. Protecțiile și armurile se poartă pe deasupra hainelor specifice pentru motocicletă.

Casca moto, alături de jacheta și pantalonii sau combinezonul, mănușile, încălțămintea, cât și celelalte accesorii sunt necesare pentru o călătorie pe două roți în siguranță! Ține cont de sfaturile și recomandările oferite și bucură-te întotdeauna de drumeții plăcute și sigure!