Piaţa produselor pentru acoperişuri s-a dezvoltat foarte mult în România ultimilor ani, ajungând astăzi la o valoare de peste 300 milioane de euro anual, conform previziunilor companiilor de consultanţă în construcţii (vezi articolul ZF.ro). Această creştere implică automat o diversificare foarte mare a ofertei, ceea ce inevitabil duce la o „băgare în ceaţă” a clientului final, aflat în faţa unei alegeri atât de diversificate.
Ne-am propus prin articolul de astăzi să prezentăm 3 dintre cele mai uzuale tipuri de acoperişuri întâlnite în România şi să facem o sinteză a caracteristicilor şi avantajelor specifice fiecăruia dintre ele, astfel încât un potenţial client să primească toate informaţiile necesare pentru a-şi putea forma o opinie despre acoperişul care se potriveşte cât mai bine construcţiei sale, dar şi bugetului alocat.
1. Şindrila bituminoasă
Şindrila bituminoasă este un tip de învelitoare constituită din plăci de diferite modele şi forme, prevăzute cu inserţie de fibră de sticlă şi ce au în componenţa lor bitum oxidat sau aditivat. Pentru protecţia stratului de bitum, plăcile sunt acoperite de un strat de granule bazaltice colorate. Materialul este unul flexibil la îndoire, uşor scorţos datorită granulelor şi trebuie spus că este de UNICĂ FOLOSINŢĂ. Un acoperiş realizat cu şindrilă nu va putea fi demontat ulterior astfel încât materialele să fie refolosite.
GALERIE FOTO ACOPERIȘURI CU ȘINDRILĂ BITUMINOASĂ
Durata de viaţă pentru şindrila bituminoasă este cuprinsă între 25-40 de ani aproximativ, dar variază în funcţie de mai mulţi factori: gama din care face parte şindrila, poziţionarea geografică şi climatul. Un factor important este respectarea indicaţiilor tehnice privind montajul şindrilei bituminoase. Pentru montaj se emite un certificat de garanţie din partea montatorului, NUMAI atunci când montajul este efectuat de către montatori autorizaţi, care au participat la cursurile de montaj organizate de producător.
TEGOLA este unul dintre cei mai cunoscuţi producători de șindrilă bituminoasă din Europa.
AVANTAJE ȘINDRILĂ BITUMINOASĂ
-
- PREŢUL MIC: Şindrila bituminoasă are cel mai mic preţ dintre toate materialele disponibile pentru construcţia acoperişului, începând de la 20 lei / mp.
- FLEXIBILITATEA: Este uşor de instalat, indiferent de forma acoperişului construcţiei, de numărul de unghiuri sau colţuri, cu un minim de pierderi.
- REZISTENŢA: Şindrila bituminoasă este destul de rezistentă în timp, durata medie de viaţă fiind undeva în jur de 35 de ani, nu se decolorează şi nu necesită lucrări de îngrijire periodică.
- GREUTATEA REDUSĂ: Plăcile de şindrilă cântăresc foarte puţin (între 1 şi 2 kg / mp, în funcţie de model), astfel că pot fi folosite la restaurări de clădiri vechi, cu pereţii şubrezi, deoarece nu acest tip de acoperiş nu pune o presiune mare pe structura de rezistenţă a construcţiei.
- DIVERSITATEA MODELELOR: Şindrila bituminoasă este disponibilă într-o gamă foarte diversificată de modele şi culori, pentru fiecare idee de amenajare.
Utilizată în România preponderent pentru construcţii uşoare ca acoperiş la foişoare şi cabane din lemn rotund, case de vacanţă, hambare, cuşti animale, leagăne sau fântâni, potenţialul şindrilei bituminoase este neglijat când vine vorba de utilizarea pentru case / vile, întâlnindu-se foarte rar o construcţie cu acest tip de acoperiş.
De aceea, dacă îţi doreşti un acoperiş cu personalitate, care să facă notă discordantă în peisajul caselor din cartierul tău, să transmită originalitate şi să afişeze un design special, totul cu un buget redus, şindrila bituminoasă este alegerea perfectă pentru tine.
2. Tabla tip ţiglă metalică
Tabla tip ţiglă metalică este un tip de învelitoare construită din oţel prevopsit, calitatea materialului din componenţă asigurând o durabilitate foarte mare în timp şi un grad de protecţie ridicată la intemperii. Tabla de pe acoperiş poate fi oricând demontată şi mutată pe o altă clădire, cu un minim de pierderi.
GALERIE FOTO ACOPERIȘURI CU TABLĂ TIP ŢIGLĂ METALICĂ
Durata de viaţă pentru acoperişurile din tablă este foarte mare, de peste 50 de ani. Tabla tip ţiglă metalică vine ambalată în coli mult mai mari decât şindrila bituminoasă spre exemplu, astfel că montajul se realizează mult mai rapid, însă suplimentar necesită ACCESORII SPECIFICE pentru îmbinarea la colţuri, capete, etc.
AVANTAJE TABLĂ ACOPERIȘ
-
- DURABILITATEA: Tabla tip ţigla metalică are o rezistenţă net superioară oricărui alt material la factori mecanici şi la intemperii, cu o durată de viaţă minimă de 50 ani.
- DESIGNUL DEOSEBIT: Paleta de culori şi modele disponibile este foarte diversificată, cu variante estetice de-a dreptul spectaculoase, în stil modern sau tradiţional clasic.
- ASORTAREA ELEMENTELOR: Unul dintre cele mai importante avantaje estetice este faptul că pot fi asortate ca model şi nuanţă acoperişul casei cu gardul înconjurător, garajul şi porţile de acces.